In Romania s-au inmatriculat aproape 300.000 autoturisme. Toyota si Ford nu se asteptau la un astfel de success. Vanzarile Dacia au crescut cu 23% in Europa.
In ciuda faptului ca, in general, romanii au perceput negativ taxa de prima inmatriculare sau, mai nou, "taxa pentru poluarea de la autoturisme", vanzarile de masini noi si implicit inmatricularile acestora au crescut spectaculos. Explicatia este simpla. Guvernantii au mizat pe psihologia inversa: aplicand o taxa mare pentru masinile ceva mai vechi au speriat clasa medie, dar i-au determinat pe cei cu dare de mana sa-si cumpere masini noi. Pe principiul sunt prea sarac ca sa-mi iau ceva la mana a doua, o parte dintre romani au preferat sa-si ia autoturisme noi in leasing. Rezultatele au fost pozitive atat pentru producatori, cat si pentru importatori, multumindu-i deopotriva si pe cumparatori, o data ce nu dau toti banii deodata si "nu simt" prea tare cuantumul taxei de prima inmatriculare...
Astfel, Romania a devenit, in 2007, cea mai mare piata de desfacere a autoturismelor noi din Europa Centrala si de Est, cu vanzari de aproape 300.000 de unitati. Conform datelor furnizate de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile, pe locul secund s-a situat Polonia, cu 239.038 de masini inmatriculate, pe locul trei Ungaria cu 193.462 de masini noi, iar pe locul patru Republica Ceha, cu aproape 124.000 de inmatriculari.
Mai mult, estimarile producatorilor mari, precum Toyota si Ford, au fost depasite cu 20%, respectiv 10%. La sfarsitul anului trecut, Toyota Romania, importatorul automobilelor Toyota si Lexus, anuntase ca tinta de vanzari pentru 2007 este de 8.000 de autoturisme, dar a comercializat, in primele 11 luni, 9.500 de autoturisme, estimand incheierea altor 500 de tranzactii pana la sfarsitul anului.
La fel si in cazul Romcar, importatorul Ford, care a ajuns sa vanda 17.000 de masini in primele 11 luni, desi estimase vanzari de 15.000 - 16.000 de unitati pe tot anul. Cumulate intr-o statistica realizata de Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA), numarul inmatricularilor de masini noi in Romania a crescut cu 26,2% in primele 11 luni ale anului, la 288.389 de unitati, de la 228.516 unitati in perioada similara a anului trecut. Tot ei arata ca avansul din luna noiembrie a fost de 27,1%, la 29.230 de unitati, ceea ce plaseaza Romania pe locul opt in Europa la capitolul autoturisme noi inregistrate in primele 11 luni.
parolă uitată ?