Grupul Renault analizeaza posibilitatea de a pune optional in viitor cutie de viteze automata pe modelele Dacia, daca pe piata noastra va exista cerere, a spus directorul de marketing al Automobile Dacia, Rafael Treguer. El a adaugat ca in prezent, in tarile latine, Italia, Spania, Romania, aproape toate masinile vandute au cutie manuala, insa in statele din nordul Europei, cutia de viteze automata este extrem de cautata. Totusi, in manualul de utilizare al Logan-ului restilizat, model lansat in iulie, exista cateva pagini despre utilizarea cutiei de viteze automata.
"Renault analizeaza posibilitatea de a pune pe modelele Dacia cutie de viteze automata, insa in niciun caz prea curand, fiindca pe piata romaneasca nu exista cerere pentru asa ceva", a spus pentru Hotnews.ro, Treguer.
"In tarile latine, Italia, Spania, Franta, Romania, nu prea se cauta masinile cu cutie automata, latinilor le place sa detina controlul. In aceste tari cam 5-7% din masini au cutie automata, dar spre exemplu in Marea Britanie, Olanda sau Germania ponderea acestor automobile este cam de 40-50% din total", a precizat directorul de marketing al Dacia.
parolă uitată ?