Ford va începe, în toamna acestui an, producţia, în Germania, a unei noi generaţii a modelului Fiesta, bazat pe conceptul Verve, despre care presa auto din România a scris că se va fabrica la Craiova, în uzina Daewoo, potrivit Automotive news.
Contractul de privatizare a Daewoo cu Ford a fost încheiat în luna septembrie din 2007, uzina urmând să intre în posesia grupului american cel mai probabil în primăvara acestui an.
Comisia Europeană a lansat, în octombrie 2007, o investigaţie privind posibilele ajutoare de stat acordate în cadrul tranzacţiei şi nu a luat încă o decizie în acest caz.
Proiectul de Lege privind privatizarea Automobile Craiova a fost avizat, pe 13 februarie, de Senat.
parolă uitată ?