Poate "inspirati" de vanzarile care au scazut cu 24% anul fiscal trecut, Porsche a hotarat ca e timpul sa incerce ceva unic pentru ei: un model plasat sub cel mai ieftin model din gama actuala, atat la pret cat si la puterea motorului. Daca acum un Boxster pleaca de la 46.000 de euro, viitoarele modele voi fi plasat mult sub aceasta suma, insa asta nu inseamna ca trebuie sa ne asteptam la un "Porsche al saracului" sau unul low-cost.
Producatorul German intentioneaza sa produca un SUV plasat sub actualul Cayenne dar si modele sport mai economice, a spus Wolfgang Dürheimer, responsabil de dezvoltare la producatorul german. Daca un SUV mai mic va fi lansat, acesta ar concura cu BMW X1 si viitorul Q3 de la Audi.
Responsabilul Porsche a mai spus ca modele precum 911 si Boxster vor avea consum mai mic de combustibil si emisii poluante micsorate. In plus, compania exploreaza viabilitatea tehnologiilor hibride dar si posibilitatea de a folosi motoare electrice in viitor. Totusi, aceste tehnologii vor fi testate mai intai pe masini de curse si abia apoi au sanse sa ajunga in productia de serie.
parolă uitată ?