Producatorul ceh Skoda din grupul Volkswagen ar putea sa-si mai adauge inca patru modele la gama din prezent. E vorba de un SUV compact, un sedan mic, un MPV si un supermini, scrie revista britanica Autocar.
Primul model este SUV-ul compact Yeti, care va fi prezentat in versiune de serie in iulie, la salonul de la Londra si va intra pe piata la anul. Modelul va fi construit pe o platforma apropiata de cea a lui Volkswagen Tiguan, va dispune de motorizarile oferite de acesta si de tehnologia 4X4 a masinii germane. Conceptul Yeti a fost adus in 2005 si la salonul auto Bucuresti
Surse de la Skoda spun ca la anul ar putea fi lansat un sedan similar ca dimensiuni cu prima generatie Octavia. Modelul complet nou va fi dezvoltat pe o platforma pe care Volkswagen va construi un model destinat pietei din SUA. Skoda se gandea sa vanda sedanul numai in Europa de Est si pietele emergente, insa a decis sa-l aduca si in Occident, mai scrie Autocar.
Un alt model nou va fi un MPV cu sapte locuri, varianta Skoda pentru noua generatie a MPV-ului cu sapte locuri Volkswagen Sharan. Modelul ar trebui sa iasa pe piata in 2010, an in care ar putea fi lansata si versiunea estate a modelului Superb.
parolă uitată ?